OBICEIURI ŞI TRADIŢII

Este adevărat recunoscut că noi, românii, suntem un popor strâns legat de pământul strămoşesc şi ţinem cu sfinţenie la datinile, obiceiurile, tradiţia şi credinţa străbună. Satul era considerat ca o familie, cu toate că veacuri de-a rândul am trăit despărţiţi prin graniţe politice nedrepte, sufletul etnic ni s-a păstrat întreg, prin comunitatea de limbă şi credinţă.

Cât mai avem bătrâni, cât mai avem oncă bătrâni, satul românesc îşi menţine tradiţiile
Poartă cu ei o bucurie de viaţă, pe care, noi, „copii tradiţiei”, am pierdut-o… au trecut printr-un război, unii chiar prin doua, au fost răniţi, mutilaţi, au cunoscut toate cotiturile istoriei… Astăzi, cu aceeaşi demnitate privesc înainte, … Sunt nişte învingători ! „

Aceeaşi poezie a exprimat dorul inimii româneşti pretutindeni, aceleaşi datini s-au păstrat la sărbători din an în an, aceleaşi obiceiuri se respectă la naştere, la nuntă, la înmormântare.

Românul a pătruns adânc în tainele firii şi sufletul  lui a tresărit „ de glasul frunzelor din codru şi de şopotul tainic de izvor”, prefăcându-le în cântec.

În zona Săvârşinului sunt încă multe case în care se păstrează din bătrâni obiceiul târnatului împodobit cu oale, blide şi ştergare ţesute cu meşteşug. Ştergarele cu motive populare sunt puse şi la icoanele sau tablourile din camere.

Cruzimea domnului de pământ faţă de iobagii de pe  Valea Troaşului au trezit ura faţă de exploatatori şi admiraţia faţă de vitejie ale acestor locuitori.

Aceste fapte au rămas în folclorul local, fiind transmise din generaţie în generaţie. Circulaţia poeziei şi a cântecului cu temă istorică nu cunoaşte limite în zona.

Săvârşinului, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi; cum sunt, de exemplu, aceste cântece cu un profund caracter de răzbunare împotriva feudalilor

Până sunt lemne şi pari

Nu mi-e frică de jandari,

Până est lemne la noi

Nu mi-e frică de ciocoi!”

Săraca cureaua mea,

Trei cuţite zac în ea:

Unul plânge,

Unul râde,

Unul zice

C – ar bea sânge

Din capul jandarului

Şi din pieptul grofului!”

Obiceiurile au fost strâns legate în trecut de credinţele din popor. Aceste credinţe au fost legate de forţele naturii, de destinul omului în lume, de bine şi rău, de noroc şi nenoroc.

Obiceiurile de la naştere şi nuntă erau şi ele legate nu numai de bucuria pe care o produceau aceste evenimente hotărâtoare în viaţa omului, dar şi de credinţa că anumite ceremonii ar putea influenţa în bine viaţa omului.

Am ales câteva strigături de nuntă din zona Săvârşinului :

Iaca nunta trece podul,

Cu – i nu – i place-nghită nodul!”

Foaie verde, frunză lată,

Ce te uiţi, gură căscată?”

„Miresuţă dintre flori,

Ia – ţi gândul de la ficiori

Şi ţi – l pune la bărbat,

Că cu el te – ai cununat!”

De origine foarte veche, obiceiurile tradiţionale legate de sărbătorile de iarnă îmbrăca o varietate de forme se la un sat la altul.

Acompaniate de dube, colindele dubaşilor mai conţin şi un element care apropie acest spectacol de jocurile cu măşti : jocul ţurca. „Ţurca” este un spectacol de pantomimă, cu personaje mascate parţial sau total, însoţite de un toboşar şi doi fluieraşi.

Spectacolele dubaşilor se desfăşoară pe uliţe, în curţile oamenilor, în case.


Am cules o colindă cântată de dubaşii din Săvârşin, din generaţie în generaţie:

DOCIS PACURARU

El s – a lăudatu

Hai ler. Doamne ler,

Că va săgeta-re

Cerbu sus la minte,

Dintre mii de ciute.

Cerbu-nţelegea-re,

Iarba nu păştea-re,

Nici apă nu bea-re.

Maică-sa-i grpia-re:

„Da’fiutu meu

Ce rând e pe tine

De iarba nu paşti,

Nici apă nu bei?”

Cerbu iar grăia-re:

„Docis păcuraru,

El s-a lăudatu,

Că va sângere-re

Cerbu sus la munte,

Din covor de tufe.”

Maică-sa-i grăia-re:

„Da’fiutu meu

Dacă-i râmdu aşa-re,

Hai mai jos, mai josu,

La ierburi întregi, la izvoare reci,

Noi iarba vom paşte

Şi apă-o să bem!”

Când cerbu apă bea

Docis săgeta,

Din sus de izvoru,

Tufa de bujoru.

Cerbu iar grăia-re:

„Maică, draga mea-re

Cum m-ai îngrijitu,

Aşa m-ai avutu!

Şi te veseleşte,

Docis păcuraru!”

Pe lângă forma de colind prezentată, cu text de baladă păstorească, sunt şi colinde de dragoste, pentru fata de măritat, pentru feciorul de însurat, colinde de muncă şi altele. Melodiile baladelor cântate au un rafinament artistic unic, iar costumaţia dubaşilor reprezintă elemente artistice originale.

Vertepu” este o combinaţie între teatrul de păpuşi şi balada cântată.

Nestematele folclorice din zonă au fost remarcate şi de muzicologul elveţian Marcel Cellier ;  ele ne-au fost lăsate moştenire de strămoşii noştri şi avem datoria de a le păstra şi de a le transmite generaţiilor următoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: