SCURT ISTORIC AL COMUNEI

Trecutul istoric al unei zone geografice se face prin cercetări arheologice.

Despre zona Săvârşinului şi trecutul său istoric au scris : Mircea Barbu în ‚‚ Aşezarea dacică de la Săvârşin’’, articol apărut în revista ‚‚Ziridava’’-1980; Dan Demsa – ‚‚Valea Mare’’, ‚‚Căprioara’’; dr. Gheorghe Ciuhandu- ‚‚ Românii din Câmpia Aradului’’- 1940; Nicolae Edroiu- ‚‚Săvârşinul în timpul răscoalei lui Horea’’.

În anul 1948, învăţătorul Iosif Dohangie a descoperit pe dealurile Temeşeştiului, la locul numit ‚‚Gomile’’, o aşezare omenească neolitică. S-au găsit topoare de piatră, râşniţe primitive, o armă dacică, ceramică şi o monedă de bronz, cu inscripţia ‚‚PROVINCIA DACIA AN UNU’’. Aceasta dovedeşte o continuitate de locuire începând cu neoliticul şi continuând cu perioada dacică; epoca stăpânirii romane şi până în zilele noastre.

Şi pe dealurile Roiba, la capătul pârâului Roiba, a fost găsită o aşezare omenească veche, cu suprapuneri de mai multe culturi materiale. Din analizele pastei ceramicii, s-a dedus că aceasta datează de la sfârşitul neoliticului.

Au fost date muzeului Transilvaniei din Cluj peste 100 de kg ceramică şi topoare, datate fiind de la sfârşitul neoliticului.

Între dealurile Temeşeştiului şi Troaşului a fost descoperită o fortificaţie, o aşezare de dimensiuni impresionante, reşedinţa unei puternice uniuni de triburi, care va fi înglobată în regatul Burebista.

S-au mai descoperit locuinţe, atelier de prelucrare a minereului, o irmă funerară şi u coif bogat împodobit care, se pare, a aparţinut unei căpetenii dacice.

S-au făcut descoperiri şi la Săvârşin, la locul numit ‚‚Ceuntavă’’. Conform legendelor, pe acest deal a fost o luptă sângeroasă pe vremea turcilor, astfel că întreg dealul a fost plin de sânge.

Pe dealul ‚‚Cetăţeaua’’ s-au descoperit urmele unei puternice aşezări dacice, urmele materiale constând din fragmente ceramice lucrate cu mâna sau la roată. Nu lipsesc nici obiecte de uz gospodăresc, de exemplu râşniţe, ceşti, chiupuri pentru cereale, oale şi topoare din piatră şlefuită

Conform documentelor istorice, prin Săvârşin trece drumul care a făcut odinioară legătura între două provincii romane, Dacia Traiani şi Panoma.

În evul mediu, Săvârşinul figura printre cele 451 de localităţi ale comitatului Arad, între anii 1459 şi 1510. în acest timp, Săvârşinul era aşezat între Vama şi Ohaba.  In jurul lui mai existau cu aceleaşi nume, Hălăliş, Gruzevamea. Din aceste sate s-au format, mai târziu, comuna Săvârşin.

Documentele descoperite şi publicate în legătură cu strămoşii noştri amintesc satele Valea Mare şi Căprioara încă din anul 1256, iar Temeşeştiul din 1292.

De asemenea, in 1318 sunt menţionaţi romani pe aceste locuri. Erau păstori şi işi lucrau pământurile. Organizaţi în obşti săteşti, ei erau conduşi de „oameni buni şi bătrâni”, juzi, jupâni sau cnezi.

Ocupaţiile ţăranilor din acele timpuri erau : creşterea animalelor şi cultivarea pământului.

Pe lângă aceste îndeletniciri de bază şi meşteşugurile casnice cu veche tradiţie ca torsul, ţesutul, dulgheritul, fierăritul etc., documentele istorice mai vorbesc şi de stabilirea unor meşteşugari specializaţi cu ocupaţie permanentă. În acest sens, de mare importanţă este morăritul şi albinăritul.

Localitatea Săvârşin este atestată documentar din 1479. Situaţia ţăranilor era grea după această perioadă. Cu puţin înainte, ţărănimea se mai bucura de anumite libertăţi, putând avea în posesie loturi de pământ şi animale. De asemenea, aveau şi dreptul la liberă strămutare.

În a doua jumătate a secolului al XV – lea se va evidenţia tot mai mult tendinţa nobilimii de a stârpi acest drept ţăranilor.

După cucerirea Transilvaniei de către maghiari, în 1390, pe domeniul Şiriei sunt menţionate 6 districte româneşti, prin care şi Căpâlnaş.

În anul 1599, Mihai Viteazul numeşte în fruntea cetăţii Lipova pe Ioan de Sălişte. Dar după moartea voievodului se restabileşte dominaţia otomană

Linia râului Mureş a rămas graniţă cu Imperiul Otoman până în anul 1718.

După 1740 atacurile nobilimii asupra domeniului grăniceresc, se observă o sărăcire generală şi o asimilare între situaţia iobagilor şi cea a grănicerilor; în comune ca Mândruloc şi Pecica nu se mai pot distinge aceste două pături, dar în Săvârşin situaţia militarilor si a iobagilor se specifică, pe mai departe în mod separat.

În anul 1747, Andras Farray cumpără domeniul Săvârşinului.

Până în 1752, zona grănicerească de pe Mureş a fost desfiinţată, iar foştii grăniceri au devenit iobagi, fiind supuşi aceloraşi dări ca şi restul ţărănimii.

În secolul al XVII- lea au avut loc unele modificări în structura şi forma vetrelor la sate legate de acţiunea de sistematizare a lor. Săvârşinul va fi supus şi el la acest proces.

Acesta va si apoi donat de Maria Terza familiei Edelschpacher, alaturi de Hălăliş, Troaş, Temeşeşti şi Cuiaş, care, prin căsătorii , ajunge la familia Farray, Nadasdy şi Huniady.

La Săvârşin, ca şi la Ohaba, Odvoş şi Temeşeşti, unde stăpânea nobilul Forray, ţăranii au fost supuşi la o robotă excesivă. Pe lângă muncile agricole, ei erau obligaţi la tăierea lemnelor din pădure, confecţionarea de plute şi transportarea lemnelor pe Mureş, până la Arad.

În toamna lui 1784, vestea izbucnirii răscoalei în munţi s-a întins cu repeziciune pe Mureş în jos, spre câmpia Aradului. Cete de răsculaţi se răspândeau în toate direcţiile, satele se ridicau unul după altul, iobăgimea ataca, peste tot, curţile nobiliare şi bisericile catolice.

În munţii Zărandului răscoala trece în judeţul Hunedoara; în 6 noiembrie răsculaţii atacau cetatea Devei.

La 7 noiembrie 1784, castelul lui Forray este ars, împreună cu celelalte castele din Petriş, Toc, Vărădia. ¹ Iobagii răsculaţi, în frunte cu judele Săvârşinului, George Branişcanu, intra cu forţa în curtea castelului, înarmaţi cu furci, ciomege, securi, chiar şi cu puşti, devastând totul, după care îşi continuă acţiunea la casa parohială.

După două luni, groful Andras Forray din Săvârşin a exclamat : „ Totul am pierdut. Numai viaţa şi pământul mi-au rămas! Dumnezeu sa ferească pe toţi de-o asemenea nefericire şi de furia românilor! „.

Parohul catolic Stanislau Wagner, din Săvârşin, a consemnat în noul „ Protocol” întâmplările din Săvârşin din timpul răscoalei lui Horea. El a comparat dezastrul cu pustiirea Troiei :

„Dacă umila-mi durere îngăduie o pildă mare

La fel era şi Troia la pustiirea ei ! „

Căpeteniile răscoalei de la Săvârşin, Toma Budişan, Gheorghe Brănişcan, Ion Iancu, Ioan Lăpădat şi alţii au fost condamnaţi la moarte de Comitatul Arad, dar la 26 noiembrie 1784, contele Iankovich, împreună cu secretarul său, începe cercetările şi reascultarea „vinovaţilor”din ordinul împăratului. Se ordonă oprirea execuţiilor.

După răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, împăratul Iosif al II- lea, a desfiinţat legarea de glie şi a permis ţăranilor să înveţe carte. Astfel au fost înfiinţate şcoli primare pe lângă bisericile ortodoxe din comitatul Aradului, asemenea şcoli luând fiinţă şi la Săvârşin, după 1785.

În deceniile premergătoare revoluţiei din 1848, s-a dezvoltat şi la Săvârşin tot mai mult producţia agrară şi manufacturieră. S-au înfiinţat bresle; potrivit activităţii lor, meşteşugarii au fost împărţiţi în două grupe : fierari , rotari, dogari şi cizmari, croitori.

Revoluţia din 1848 a cuprins şi Valea Mureşului. Ea a fost o puternică afirmare a naţiunii române în totalitatea sa.

În timpul Revoluţiei, Săvârşinul avea 1105 locuitori.

În toamna lui 1848, primarul din Săvârşin, Anghel Lăpădatu, anunţa desfiinţarea iobăgiei. S-a dus apoi în satul Troaş şi s-a urcat pe „ Dâmbul lui Crăciun” şi a strigat : „ Oameni buni, oameni buni, care m-auziţi, să spuneţi şi la aceia care nu m-au auzit că s-a desfiinţat iobăgia!” .

În 1877, pe cuprinsul Transilvaniei s-au organizat comitete de sprijin în favoarea ostaşilor români şi s-au făcut donaţii şi în zona Săvârşinului.

În 1916 o data cu intrarea României în război, au fost închişi patrioţi din zona Săvârşinului, ţăranul Leric din Troaş şi preotul Iosif  Ogneanu din Savârşin .

În preajma primului război mondial, Săvârşinul avea aproximativ 300 numere de casă, cu locuitori în majoritate români. Oamenii locuiau în case construite din lemn, acoperite ci şindrile, ţiglă sau paie.

La intrarea în comună, dinspre Arad, se afla castelul grofului Huniady. Pe cealaltă latură a şoselei era primăria iar în continuare, de-a lungul şoselei, erau aşezate două rânduri de case, în cea mai mare parte construite din cărămidă arsă. În comună mai existau : o biserică ortodoxă, una greco-romană, o şcoală românească şi una maghiară, de stat.

Locuitorii comunei, în majoritate, posedau pământ arabil, pe care şi-l munceau. Cei care aveau pământ puţin lucrau fie la exploatarea de păduri, la marcat de vagoane sau la alte întreprinderi şi ferme, ca angajaţi cu luna sau anul.

În afară de clasa ţărănească, în comină au mai fost comercianţi, meşteşugari şi funcţionari.

În primul război mondial, comuna Săvârşin a contribuit cu sângele locuitorilor săi, fiindcă din acea comună au participat soldaţi până în 45 de ani.

Reforma agrară din Săvârşin s-a înfăptuit prin exploatarea unei părţi arabile din domeniul contelui Huniady.

Tot după primul război mondial s-au clădit case noi, astfel luând fiinţă partea comunei noastre numită Satul Nou.

Locuitorii comunei Săvârşin au fost constrânşi să participe şi la cel de-al II-lea război mondial, Herbei Gligoruţ, din Temeşeşti, dându-şi viaţa în ultimele lupte împotriva fascismului.

După al II-lea război mondial, în comuna Săvârşin nu s-a mai înfăptuit reforma agrară, deoarece nu a mai fost destul pământ arabil pentru exploatare, s-au făcut câteva naţionalizări, dintre care naţionalizarea domeniului fostului rege Mihai I, acest domeniu trecând în administrarea statului.

În cadrul domeniului regal era inclus şi castelul din Săvârşin. Acesta a fost donat de Maria Tereza unei familii nobile, ajungând în proprietatea regelui Mihai I.

Acest castel a fost construit între anii 1650-1680.

Cele mai importante construcţii don Săvârşin, în ordinea construirii lor, sunt : Biserica Ortodoxă din centrul comunei, din cărămidă şi lemn – 1899; Biblioteca publică – 1937; Căminul cultural şi cinematograful – 1959; Dispensarul – 1961; Liceul din Săvârşin – 1965-1066, care a funcţionat până în 1977.

În anul 1994 a fost ridicată, în parcul din centrul comunei, o cruce din marmură, în memoria eroilor căzuţi între anii 1941-1945, pentru reîntregirea României. Pe soclu stă scris :


” Cel ce a sa viaţă Ţării sale închină piere ca lumina în a sa lumină !

Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut jertfa supremă pe câmpul de bătălie, pentru reîntregirea neamului !”

2 comentarii (+add yours?)

  1. Maria Mirabela
    Feb 02, 2011 @ 10:24:20

    Am citit despre ceea ce ai scris in acest post al tau si imi place. Continua tot asa.

    Răspunde

  2. Simona Tamara Stoicescu
    Mar 23, 2012 @ 14:52:35

    Am petrecut cateva vacante la Savarsin,la casa bunicilor mei si am amintiri frumose din acea perioada:peisaje minunate,parcul castelului,caminul cultural,unde ne strangeam seara si spuneam bancuri,prieteni dragi pierduti in vartejul vietii,prima dragoste…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: